ei că înțeleg să se sprijine pe ea. Aceasta este cu putință deoarece exista o interpretare idealistă a experienței, după cum există o interpretare materialistă. Mai mult, deosebirea dintre aceste două interpretări este atât de adâncă, încât constitue unul din elementele caracteristice ale celor două curente filozofice.
In cuprinsul producției filozofiei românești, concepția lui I. D. Gherea aduce un element original, dar nu în afara, ci în cadrul curentelor de idei dominante astăzi în filozofia noastră.
P. P. Negulescu
Un materialist inconsecvent
Cât de puțin au putut filozofii români să iasă din atmosfera în care a evoluat gândirea filozofică, avem un exemplu în poziția ocupată de P. P. Negulescu, care, cu toate că nu s’a ridicat până la un sistem propriu, totuși a încercat să apere anumite puncte de vedere bine precizate.
In „Critica apriorismului și a empirismului” — deși aceasta este o simplă lucrare de început — P. P. Negulescu ia o poziție hotărîtă împotriva apriorismului și a empirismului. Primul este respins, pentrucă slujește drept bază și punct de plecare idealismului transcendental, cu toate insolubilele lui contradicții. Empirismul — așa cum își găsește formularea în J. S. Mill — este respins, pentrucă reduce întreaga lume sensibilă la simple posibilități de senzații, fie că este vorba de lumea din afară, fie de manifestări psihice, ajungând astfel la aceleași concluzii de negare a unei realități obiective, existentă în afara individului. Impotriva atitudinii de a tăgădui existența realității obiective, independente de senzațiile noastre, și împotriva încercării de
