lului ideii de Dumnezeu, — indiferent dacă această idee are înțelesul unei finalități cerute de rațiune și nu este postulată de dorințele mistice ale sufletului omenesc, — înseamnă totuși un sprijin adus fideismului, cu toate consecințele sale.
Incercarea lui Rădulescu-Motru de a înlătura, în cadrele unui sistem unitar monist, opoziția între materialism și idealism, nu soluționează problema în sine. Ea rămâne o încercare de a rezolva problema existenței pe o linie de gândire totuși idealistă și în cadrul unui sistem de gândire idealist.
Eugeniu Speranția
Dela metafizică la fideism
Dar trecerea dela metafizică la fideism — o ilustrare a acestei treceri, de altfel logică și naturală — ne înfățișează concepția filozofică a lui Eugeniu Speranția, expusă în ultima sa lucrare: „Système de Métaphysique implicite dans les postulats de toute connaissance possible”.
Cunoașterea ridică anumite chestiuni prealabile care urmează să fie lămurite înaintea discutării problemelor metafizice propriu-zise. Ceia ce își propune autorul este „nu de a construi, în mod total, anumite adevăruri transcendente, inedite și neașteptate, ci aceia de a pune în lumină faptul că există adevăruri de care orice spirit omenesc este iremediabil pătruns, că există afirmații care sunt recunoscute de către orice spirit ca valabile prin forța și fatalitatea lor”(7). Aceste adevăruri întemeiază metafizica pe care înțelege s’o apere Eugeniu Speranția.
Prima întrebare, din punct de vedere epistemologic, care ne interesează, este cum putem justifica posibilitatea cunoașterii și ajunge la adevăruri absolute.
