Ce se observă însă? Inlăuntrul conștiinței, ca și înlăuntrul universului, se stabilește o condiționare reciprocă între fenomene, care-și au drept bază un raport rămas identic cu sine însuși. Aici își găsește explicația, identificarea unității conștiinței cu universul. „Metafizica raționalistă… nu tăgăduește existența unității de conștiință, dar nici nu face din această unitate punctul central, din care să se opereze înțelegerea lumii; ea subînțelege unitatea de conștiință ca un reflex de oglindă al unității universului”. Pentruca unitatea de conștiință să fie substituită unității universului, trebue ca între aceste două entități să existe o identitate; după cum, pentruca judecățile, deci faptele de conștiință, să fie aplicabile fenomenelor din univers, trebue ca elementul de bază care stă drept sprijin unității universului, să poată fi stabilit și în unitatea conștiinței omenești. Kant a căutat acest element de identitate, menit să lege realitatea universului cu realitatea conștiinței, în intuiția timpului. Insă problema astfel formulată este pusă greșit, întrucât elementul de identitate nu trebuia căutat în domeniul mecanicii, cum a făcut Kant, ci în acel al biologiei și al psihologiei. Adâncind cunoașterea eului, adâncind cunoașterea conștiintei individuale, considerarea acesteia din urmă nu separat, ci ca suma stărilor de conștiință, de care nu poate fi despărțită prin însăși natura și substanța sa, — se poate găsi un mai mulțumitor răspuns decât cel dat de Kant. Care este deci, după Rădulescu-Motru, această identitate care sprijină realitatea eului și ușurează trecerea dela realitatea acestuia la realitatea lumii externe? Este identitatea dată prin legile energiei personalității omenești. Unitatea conștiinței în substratul ei este identică cu unitatea energiei universale, „fiindcă faptul de echivalență dintre formele acesteia din urmă este faptul fundamental, care susține și unitatea conștiinței”.
