pleșită de curente care, dacă nu se identifică cu cele întâlnite în epoca de decădere și de disoluție a lumii vechi sau a Evului Mediu, au multiple trăsături comune. Misticismul, scepticismul, agnosticismul dau și astăzi ca și atunci conținut filozofiei. Toate aceste curente nu sunt însă decât produsul istoric al sfârșitului de veac, al apusului regimului actual social.
Dar, ca și la sfârșitul Evului Mediu, nu asistăm nici de astă dată la un simplu proces de disoluție economică și socială, cum s’a întâmplat în ultimele secole ale lumii antice. In fața burgheziei, devenită retrogradă în economic și social, reacționară în politic, nu se găsește o amorfă structura socială, purtând simplu semnele disoluției. Impotriva vechiului regim s’a ridicat burghezia și — mobilizând toate forțele sociale atunci existente — a deschis prin revoluție noi căi de desvoltare omenirii. Burghezia reprezenta nu doar o nouă concepție de viață, ci o noua organizare economică și socială, în concordanță cu desvoltarea tuturor forțelor de producție aflate în plină ascensiune.
Azi trăim din nou un conflict acut între forțele de producție — aflate în creștere datorită marelui progres tehnic și inventivității științei — și între raporturile sociale existente. De astă dată proletariatul este acea clasă care reprezintă o noua ordine economică, noi idealuri sociale și politice. El este acel care luptă pentru realizarea unei alte concepții de viață, pentru a da lumii o nouă față.
De astă dată proletariatul prin exponenții lui apără în filozofie pozițiile materialiste. Dar nu cele ale vechiului materialism, abandonat de ideologii burgheziei. Purtătorii de cuvânt ai proletariatului au preluat, în adevăr, moștenirea materialistă a vechii lumi, dar nu copiind, nu împrumutând formule și sisteme perimate, ci desvoltând, îmbogățind, dând o nouă formă și un nou conținut vechiului materialism.
