De aici, necesitatea să supunem unui examen critic curentele și tendințele actuale din filozofia românească, arătând totodată și încadrarea lor în gândirea filozofică contemporană din restul Europei.
*
Ar fi insuficient însă dacă ne-am opri numai la aspectul negativ al unei simple critici. Ar însemna ignorarea importanței filozofiei, a rostului ei, atât din punct de vedere ideologic, cât și social sau politic.
Nu credem că ceiace caracterizează filozofia este „desinteresarea” ei, ca instrument teoretic, după cum afirmă Aristotel și atâția alții după el… și nici că „a vorbi despre folosul filozofiei este mai prejos de demnitatea acestei științe” — punctul de vedere al lui Schelling. După cum nefundată este concluzia lui Lucretius Carus că „filozofia lucește în sferele senine, deasupra lumii reale, atât de agitate și tulburi”.
In filozofia românească s’au afirmat puncte de vedere tot atât de puțin acceptabile. Filozofia ar fi — crede Mircea Florian — „reflecțiunea critică și sistematică asupra întregului complex al vieții” (2) sau s’ar rezuma doar la soluționarea problemei privitoare la „valoarea individualității omenești în mijlocul universului” — opinia lui Rădulescu-Motru (3).
Noi socotim că filozofia trebue privită dintr’un punct de vedere cu totul altul. Ea nu poate și nu trebue să fie nici contemplație desinteresată și inutilă, nici o întoarcere a individului — devenit obiect de reflexiune în cuprinsul vieții — asupra lui însuși. Cu atât mai puțin limitându-se la un singur domeniu: intelectual, cultural sau moral, filozofia nu urmează să devină vehicul spre morală sau spre eternitate.
In cuprinsul unor frământări sociale și politice intense, deși adeseori cu reflexe directe și nemijlocit