ca rezultat al desvoltării economiei de schimb, produsă la rândul ei de creșterea forțelor de producție, au loc primele ciocniri sociale între orășeni și țărani pe de o parte, și nobilii feudali de altă parte.
Pe plan ideologic, conflictul social se reflectează în apariția ereziilor și a ereticilor. In Franța de sud, în Italia de nord, în ținuturile germanice iau naștere secte, care se ridică împotriva atotputerniciei bisericii și a dogmelor catolicismului. Este caracteristic însă că toate aceste mișcări de opoziție nu depășesc — cel puțin pe planul ideilor — cadrul religios. De aceia le semnalăm tocmai în acest loc. Sâmburul materialist pe care unele din aceste erezii îl cuprind, elementele panteiste care se manifestă uneori, sunt prea slabe pentru a ne îngădui să vorbim, în acel moment, de formarea unor școli filozofice opuse scolasticii.
Altele sunt însă curentele care se ridică cu hotărîre împotriva scolasticii și care apar în epoca de decădere și de descompunere a feudalismului.
Astfel în secolul al XIV-lea cu Dun Scott și mai ales cu Wilhelm d’Occam, apare nominalismul. Faptul că această școală își are originea în Anglia, țară în care găsim începuturile capitalismului, nu este o simplă întâmplare.
Nominaliștii au luat atitudine împotriva scolasticii, după cum tot ei au cerut ca filozofia să fie despărțită de teologie, religia urmând să aibă, ca domeniu rezervat, credința pură. Deoarece aici afirmațiile nu urmează să fie dovedite pe temeiuri raționale, credința trebue să fie ținută în afară de orice contact cu rațiunea. Dun Scott a plecat dela anumite premise empirice și materialiste, pe care a încercat să le fundeze pe științele naturale și pe matematici. Cu Wilhelm d’Occam nominalismul atinge punctul culminant. Realiștii afirmau că ideile, „universalele”, au singure realitate, lucrurilor individuale
