pletă și prestigioasă, cu atributele: simplitatea, perfecțiunea etc.
Intelectul dat omului îl face capabil să practice și o știință, cu efecte imediate. Plecând dela datele simțurilor, omul poate ajunge la abstracțiuni, pentrucă este deschisă inteligenței omului posibilitatea de a extrage, pe această cale, ceia ce este esențial în natura lucrurilor.
Un al treilea curent îl reprezintă Augustin, pentru care de asemenea, filozofia se confundă cu teologia. Inteligența este supusă credinței, care îi slujește ca îndreptar. Omul nu poate cuprinde adevărul, căci aceasta este numai în puterea lui Dumnezeu. Lumea naturală este creația lui Dumnezeu nu pentru vreo rațiune deosebită, ci ca simplu act de voință. Dealtfel lucrurile nu au o existență proprie, ci își pierd continuu autonomia în actul creației, care rămâne în stăpânirea lui Dumnezeu și este de esență dumnezeiască.
In concepția augustiniană, între om, suflet și Dumnezeu nu-i nici o întrerupere, pentrucă această legătură directă trebue sa rămână veșnica și singura cale a mântuirii.
*
Aceste trei curente au stăpânit pe tărâm filozofic, tot Evul Mediu până în secolul al XIII-lea și al XIV-lea. Imbrăcând forma scolasticii, utilizând mijloace de argumentație și o cazuistică specială, ele au format baza ideologică a a omului medieval. Pornite din sânul bisericii catolice dominante — toate fiind în slujba acestei biserici — ele au constituit armătura, fixată pe așezările economice și sociale, care au dat conținut întregii epoci servagiste.
Dar și aici intervin fundamentale schimbări. Scolastica atinge în secolul al XIII-lea epoca ei de glorie. In acel moment istoric, odată cu creșterea orașelor,
