el este acel care a condiționat gândirea și deci Dumnezeu trebue să existe. Căci existența este nu numai o condiție a perfecțiunii, dar și a gândirii.
Thoma din Aquino își creiază sistemul său filozofic și teologic, plecând dela Aristotel și dela învățăturile lui. Lucrurile pentru thomism au o existență proprie, după cum există o lume exterioară, independentă de individ. Lumea la rândul ei nu este o creație arbitrară a lui Dumnezeu, ci se datorește inteligentei lui bunătăți. Simțurile ne dau posibilitatea cunoașterii lumii din afara noastră, punându-ne în contact cu realitatea; dar în acest act al cunoașterii spiritul este supus obiectului, tinde spre o confundare cu obiectul, în chiar actul cunoașterii.
Prin cunoaștere nu putem pătrunde însă decât în parte natura reală a lucrurilor. Prin bunătatea lui Dumnezeu, lucrurile sunt guvernate de legi firești; acestei bunătăți i se datorește și existența independentă a lucrurilor. Știința poate să subsiste alături de credință, dar filozofia trebue să se subordoneze teologiei, după cum puterea omenească — bisericii. Deși pe calea teologiei, adică a religiei, cunoașterea este limitată, în revelație avem putința să cunoaștem adevărurile absolute și eterne.
Pentru concepția thomistă este interesant felul în care se încearcă dovedirea existenței lui Dumnezeu. Plecând dela existența mișcării, se ajunge la necesitatea unei cauze inițiale, eficiente, care este Dumnezeu.
Adevărul și existența se confundă. Dacă Dumnezeu e adevărat, nimeni nu se poate îndoi de existența lui. Trebue să existe o ființă care să reprezinte un maximum de adevăr și de nobleță, și această ființă este Dumnezeu. Ordinea și finalitatea lumii dovedesc deci această existență, Dumnezeu înfățișându-se ca o unitate com-
