istorice. Pentrucă noi trăim pe plan general — dincolo de aparențele uneori trunchiate și deci înșelătoare — sfârșitul unui regim social și începutul unuia nou. Fazele prin care va trece omenirea în desfășurarea acestui proces de moarte și totodată de naștere, de sfârșit și totodată de veac nou… transformările pe care le vor suferi într’o țară sau alta — după împrejurările istorice concrete — instituțiile de bază, economice, sociale sau culturale… ritmul pe care-l va cunoaște trecerea dela un regim la altul, nu pot fi încă prevăzute. Singurul lucru pe care trebue să-l subliniem, în legătură cu problemele cercetate, este că astăzi trăim pe plan mondial din plin acest proces de structurală transformare, al cărui prim început se plasează cu câteva decenii mai înainte.
Creațiile filozofice ale lumii contemporane, curentele și tendințele care au apărut în ultimul sfert de veac, până în imediata actualitate, reflectează fidel și conștiincios starea de decrepitudine, de destrămare și de neputință, împletite cu lipsa oricărei perspective de consolidare a regimului capitalist. Pentrucă aceste curente și tendințe în filozofia actuală, întreaga această filozofie este produsul spiritual al unui regim condamnat de istorie.
Cuprinde această constatare un fenomen singular în trecutul omenirii și, dacă limităm cadrul discuției, în chiar trecutul gândirii filozofice? Noi credem că nu. Și tocmai aceasta întărește temeinicia susținerilor noastre.
*
Istoria în desvoltarea ei nu se înfățișează ca o simplă și banală repetare de stări și de momente, de cicluri mai mult sau mai puțin asemănătoare, necum identice. Un paralelism, în înțelesul strict al cuvântului, între etapele diferite pe care le-a parcurs omenirea nu poate fi stabilit. Istoria nu este o permanentă reîntoarcere
