după cum nu sunt nici inexplicabile. Cercetându-le aici pentru prima oară, sub acest aspect și într’o legătură cauzală reală, unde urmează să găsim adevărata explicație?
Intre activitatea filozofică a secolului al XVII-lea și al XVIII-lea din Franța și din Anglia și activitatea desfășurată la începutul secolului al XIX-lea sau la începutul secolului al XX-lea în restul Europei, deosebirile sunt într’adevăr substanțiale. Bréhier a încercat, în schema amintită, să fixeze unele din elementele caracteristice ale acestor epoci. Dar schema autorului francez este în parte incomplectă, în parte falsă și, mai ales, se oprește doar la suprafața lucrurilor.
In secolul al XVIII-lea, strălucita apariție a materialismului francez dădu conținut filozofiei timpului. Ce reprezenta însă acest materialism? Era arma ideologică pe care burghezia o îndrepta, cu succes, împotriva vechiului regim și a instituțiilor sale, împotriva concepției despre lume a reprezentanților acelui regim: nobilimea, clerul, monarhia absolută. Acest materialism, plecat dela Descartes și Spinoza, își găsise noi puncte de sprijin în materialismul englez reprezentat de Hobbes și Toland, în empirismul lui Locke, curente direct legate de răsturnarile politice și sociale din Anglia secolului al XVII-lea, Anglia celor două revoluții, din 1640 și 1688. Numai că filozofii materialiști francezi au mers mai departe decât înaintașii lor de peste Canal, în ce privește consecvența de gândire și sistematizarea ideilor. Dar mai ales, ei au dat puternic caracter de luptă concepției lor filozofice. Cu drept cuvânt unul din adversarii lor, La Harpe, îi putea ataca în timpul reacțiunii, sub directorat, că au zămislit o adevărată „doctrină armată”. Holbach, Helvetius, Diderot și întreaga pleiadă a enciclopediștilor nu sunt numai purtătorii de cuvânt, ci și luptătorii „secolului luminii”. Dar nu al unui „secol al luminii” în ab-
