existența continuului spațiu-timp, sprijinindu-se pe geometriile ne-euclidiene, — constitue și un puternic atac împotriva apriorismului kantian. Dar nu în acest sens și nu prin această prizmă a fost utilizată în filozofie teoria relativității.
Aceasta nu tranșează însă întreaga problemă pusă mai sus. Nu este o simplă coincidență faptul că în epoca actuală, în țările europene de cultură și civilizație burghezo-capitalistă, gândirea științifică și gândirea filozofică par să fi ajuns la aceleași concluzii, într’o împreunare spirituală care, sub această formă, este dela început absurdă, ilogică, nenaturală. Anormalul, absurdul și ilogicul nu constitue însă decât simple aparențe, dacă analizăm adevăratele cauze care au dus la un asemenea rezultat. Nenaturalul va apărea astfel obișnuit, ilogicul — explicabil.
Izvoarele și temeiurile concepțiilor filozofice
Nașterea și formarea gândirii filozofice (parte din procesul în cuprinsul căruia se plămădește producția ideologică a unei societăți) trebue urmărite pentru a putea fi just interpretate și înțelese — ca orice fenomen de supra-structură — plecând dela stări și fapte de natură economică și socială, deci neideologică. Intre cadrul social (el însuși produs nemijlocit al evoluției economice, dintr’un anumit moment istoric, al unei societăți date) și între produsele ei spirituale există o legătură directă dela cauză la efect, dela primar la secundar, dela originar la derivat. Preponderența, în gândirea filozofică actuală, a curentelor idealiste, răspândirea scepticismului și agnosticismului, apariția și afirmarea curentelor mistice dela formele voalate ale bergsonismului, până la pozițiile accentuate, ocupate de existențialiști și metafizicienii ortodoxi — nu sunt fenomene întâmplătoare,
