„eliberat” de sugestiile deterministe ale științei, ci știința sau mai exact unii oameni de știință încearcă să dărâme determinismul, înlăturându-l nu numai din rolul influent exercitat asupra filozofiei, ci din chiar domeniul în care autoritatea lui părea absolută și definitivă: din fizică și biologie.
Intrucât această operă destructivă este îndreptățită, întrucât este ea acceptată ca un adevăr de toți oamenii de știință, lucrul interesează mai puțin în ordinea ideilor care ne preocupă aici. Fapt este că lupta pornită împotriva determinismului și a cauzalității a produs, în ce privește filozofia contemporană, toate efectele. Gândirea filozofică nu a trebuit să mai fie ținută la o parte de incomoda și, după cum afirmau metafizicienii, de impura atingere cu știința, îngrăditoare a speculației filozofice, deoarece știința (fizica quantică și biologia) și-a luat ea însăși rolul să distrugă bazele determinismului și să-l izgonească din propria-i cetate.
Asistăm astfel la străduința unor savanți cu renume și a unor filozofi nu mai puțin cunoscuți, de a utiliza știința ca izvor de noi argumente în sprijinul metafizicii și al tuturor curentelor idealiste, știința părând că deschide, sub asemenea auspicii, largi porți agnosticilor, scepticilor, misticilor și fideiștilor.
Unde trebue căutată cauza?
Tendințele idealiste, așa cum se manifestă ele astăzi, reprezintă — pe tărâm ideologic — punctul de vedere de clasă al minorităților posedante. Dar tocmai pentrucă idealismul reprezintă și, mai ales, servește anumite interese de clasă, există o tendință vădită la unii oameni de știință, strâns legați de aceste pături, să dea o interpretare idealistă chiar rezultatelor obținute în știință. Pentrucă interpretarea datelor științei poate fi diferită, după punctul de vedere dela care plecăm. O singură pildă: teoria relativității restrânse — care afirmă
