determinat de un factor spiritual, imanent materiei, factor care tinde spre conservarea și diversificarea vieții. Luând poziție împotriva darwinismului — teoria mecanicistă de bază — finaliștii afirmă că materia vie este reglementată printr’o legalitate, alta decât aceia pe care o găsim în lumea fizico-chimică. Această materie vie este supusă unor influențe finaliste anti-hazard.
Tendințele care se manifestă în biologie, aduc în acest chip în sprijinul lor o entitate metafizică, fie că este vorba de un „principiu vital”, de autonomia vieții sau de conștiința celulară, de „entelechia”, de elanul vital, etc. In fond, scrie Cuenôt, aceste cuvinte obscure sunt simbolurile cauzei profund necunoscute de care este nevoe, pentru a interpreta finalitatea biologică”(28).
Partizanii mecanicismului dimpotrivă afirmă că nu există nici o diferență de natură între fenomenele vieții și ceia ce observăm în lumea fizică. Viața, în desvoltarea ei, se găsește sub puterea unor cauze bine fixate, în care scopul și planul nu pot avea nici un fel de rol. Finalismul care a invadat biologia, este nu numai un element metafizic, ci cu drept cuvânt reamintește animismul primitivilor. El are același substrat mistic, anti-științific ca atâtea elemente din vechea mitologie.
Intre știință și filozofie
Făcând bilanțul epocii de după 1800, Bréhier deosebește următoarele trei epoci.
Dela 1800 la 1850 o bogată apariție de doctrine, concepute în spirit constructiv, cu largi și puternice baze care își propuneau să pătrundă secretul naturii și al istoriei, și să înarmeze omul prin revelarea destinului său, individual și social.
Dela 1850 la 1890, spiritul critic și de analiză reînvie. Gândirea, rațiunea sunt din nou prețuite. Critica
