de cuvânt: profeții, Sf. Pavel și Sf. Francisc au fost oameni de acțiune.
Latura mistică nu epuizează însă bergsonismul ca doctrină filozofică. Intr’un studiu îndreptat împotriva pozitivismului, sub titlul „Le mouvement antipositiviste en France”, A. Bonnard consideră că, atât Bergson, cât și înaintașii lui direcți au ajuns la un rezultat unic, prin recunoașterea valorii religiei creștine și afirmarea naturii ireductibile a faptului religios, orientându-se astfel în mod deschis către Dumnezeu. Mistica creștină și recunoașterea atotputerniciei lui Dumnezeu găsesc în scrisul filozofilor desemnați de Bonnard ca neorealiști — printre care Bergson ocupă un loc de frunte — noi și puternice argumente(15).
Cuprinde sau nu bergsonismul concluzii de natură sceptică? Bergson, în adevăr, nu pune problema posibilității unei intuiții false, deci el nu acceptă pentru filozofia sa termenul de „sceptic”. Dar obiectiv privită problema, dincolo de cadrul intuiției, îngrădirea posibilității de cunoaștere, pe calea și prin mijlocirea inteligenței, duce la slăbirea valabilității rezultatelor obținute tocmai în actul cunoașterii.
Concepția sa antiintelectualistă poartă germenele scepticismului, chiar dacă nu sub forma sa tranșantă, clară și categorică, dar totuși ca o evidentă și observabilă tendință. Desigur că premizele unei concepții filozofice intelectualiste pot duce și ele la concluzii sceptice. In cazul de față, intuiționismul antiintelectualist se face vinovat de acest păcat și deaceia socotim necesar să-l subliniem aici.
Ficționalismul
In filozofia ficționalistă a lui A. Vaihinger, tendințele sceptice apar mult mai pronunțate. La ce se reduce concepția acestui filozof? Deși el pleacă dela datele
