absolut cuprins metafizic și la care nu se poate ajunge decât pe calea intuiției, trebuia să accepte drept concluzie logică — pe linia celei mai desăvârșite consecvențe — că existența își găsește origina, într’un Dumnezeu, absolut și el. Pentrucă acest absolut, astfel conceput, dă realitate și lui Dumnezeu.
Interesează foarte puțin dacă acest Dumnezeu, așa cum ni-l înfățișează Max Scheler, intră în dogma catolică sau o depășește. După cum nu interesează nici natura sa corporală sau spirituală. Ceia ce dorim să subliniem, este afirmarea pe care promotorii școalei fenomenologice o fac asupra necesității existenții lui Dumnezeu, pentru a explica și a înțelege lumea și misterele ei. Iată drumul dela Fenomenologie la fideism.
Concluziile existențialiste ale filozofiei lui Martin Heidegger
Un al doilea adept a lui Husserl, Martin Heidegger, nu acceptă nici idealismul — în sensul obișnuit al cuvântului — nici materialismul, întrucât afirmă că cele două sisteme de gândire au dezarmat deopotrivă pe individ, punându-i la îndemână mijloace de explicație străine firii lui, ba chiar dușmane adevăratei lui naturi. Această natură, cuprinsă în timp, constitue baza întregii și adevăratei sale existențe. Spre ea să ne întoarcem privirile. In „trăire”, în „existență”, în plenitudinea acestei existențe omul se descoperă pe sine însuși și își găsește firea sa adevărată. Dar această descoperire, cunoașterea acestui adânc adevăr, îmbracă un caracter tragic. Pentrucă de existență este legată, ca element fundamental, noțiunea de frică — o frică permanentă, născută din imaginea morții, din inevitabilitatea ei. Nimeni nu trebue să uite că însăși finalitatea vieții este moartea, căreia îi este subordonată întreaga existență.
