Sunt ultime și definitive aceste noi cunoștințe despre lume pe care ni le dă fizica atomică? Suntem noi azi în posesiunea adevărurilor absolute despre univers, despre natură, despre tot ceia ce ne înconjoară? Desigur că nu. Aceste adevăruri, aceste cunoștințe au și ele un caracter de relativitate. Cunoștințele noastre rămân relative. Dar relativitatea lor, de altfel ca și a cunoașterii în general, în sensul adâncirii și a posibilei ei perfectări, nu contrazice, ci dimpotrivă pleacă dela premisele materialismului dialectic. „Dialectica, scrie Lenin, închide în ea, după cum arată și Hegel, un moment de relativism, de negație, de scepticism, dar nu se reduce numai la relativism. Dialectica materialistă a lui Marx și Engels include neapărat relativismul, dar nu se reduce la el; asta înseamnă că recunoaște relativitatea tuturor cunoștințelor noastre, dar nu în sensul negării adevărului obiectiv, ci în sensul condiționării istorice a apropierii noastre de acest adevăr”(33). Și aici trebue subliniat că atât absolutul, cât și relativul, tocmai în concepția dialectică, în concepția dialecticii materialiste ― nu reprezintă decât anumite momente ale cunoașterii, momente care nu se contrazic, ci se completează, pentru a ajunge totuși la o imagine unitară despre univers. Relativismul acceptat de dialectica materialistă are un caracter limitat și nu duce nici la scepticism, nici la probabilism, nici la relativismul subiectiv din vocabularul idealiștilor.
Materialismul dialectic, dacă accentuiază caracterul relativ al cunoașterii, o face în sensul că fiecare nouă descoperire, fiecare nouă experiență creiază posibilitatea să adâncim și să completăm ceia ce știm despre lume.
*
Universul în nemărginirea lui… materia nesfârșită sub formele pe care le îmbracă… vasta lume care ne
