opusă acestei conștiințe? Intăresc aceste concluzii afirmarea existenței obiective a universului, a lumii înconjurătoare, a naturii — sau o anulează? Cu alte cuvinte, sprijină ele teza de bază materialistă sau pe cea idealistă?
Teoria quantică a lui Planck, teoriile relativității așa cum și-au găsit formularea la Einstein, teoria atomică a lui Rutherford și Bohr — ca să ne limităm numai la aceste teorii — pleacă, toate, dela ideia directoare că există o realitate independentă de conștiința noastră, care stă drept temeiu fenomenelor din natură, din univers. Nici unul dintre oamenii de știință citați, nici unul dintre marii fizicieni contemporani nu reduc această realitate la un simplu produs al conștiinței, nu o transformă într’o stare de conștiință.
Sunt materia și câmpul electro-magnetic, așa cum susține Einstein, elemente simple la care poate fi redusă lumea? „Câmpul” și materia ne sunt însă date ca obiective, ca opuse nouă; iar conștiința noastră nu face decât să le înregistreze. Se reduce materia, în ultima ei expresie, la grăuntele de electricitate negativă sau pozitivă, iar electricitatea — la undă sau corpuscul? Indiferent de forma pe care o îmbracă, undă sau corpuscul, materia ne este dată din afară, nu este creația conștiinței și luăm cunoștință de existența ei prin simțurile noastre.
Afirmarea existenței unei lumi obiective, de sine stătatoare, independentă de conștiința noastră este deci întărită ca urmare a strictei aplicări a noilor teorii fizice, care vin în același timp în sprijinul concepției materialiste, spre întărirea pozițiilor materialismului.
Unde intervine însă elementul nou, punctul de vedere inedit care a fost și continuă să fie atât de copios utilizat de idealiști, de idealiștii de toate nuanțele — inclusiv de fideiști?
