un obiect de o anumită structură, și comportarea unui mănunchiu de raze luminoase sau de raze X, s’a stabilit o perfectă similitudine. De unde s’a tras concluzia, bazată pe experiență, că dacă lumina și razele X prezintă în anumite cazuri proprietăți corpusculare, — electronii (și în genere particulele care formează materia) posedă proprietăți ondulatorii.
Astfel razele materiale — este vorba de corpurile radioactive — dând fenomene de interferență, la fel razele luminoase, creiază similitudinea de care vorbim. Natura corpusculară și ondulatorie a luminii, dovedită de Einstein, a fost însoțită de o dovadă asemănătoare, făcută de Louis de Broglie, în ce privește materia. De unde s’a tras concluzia că „materia cu care operează experiențele și teoriile științifice, nu mai e materia cu care ne-a obișnuit știința clasică, ci o substanță abstractă”.
Rămânea de explicat apariția electronului ca undă și corpuscul. „Dualismul undelor și corpusculelor, scrie Louis de Broglie, nu este îndoelnic… Dar imaginile pe care ni le facem despre cei doi termeni ai acestui dualism, despre undă și corpuscul, au devenit mult mai nestabile decât în trecut. Corpusculul nu mai este un mic obiect bine definit și existența lui nu se mai manifestă pentru noi, după noua teorie, decât prin caracterul discontinuu și localizat al manifestărilor lui succesive”. Dacă în acest scop corpusculul își găsește o altă definiție, nu mai puțin ideia de undă necesită o revizuire. „Cât privește unda, scrie mai departe autorul citat, ea nu mai este în mecanica ondulatorie vibrația unui oarecare mediu, mai mult sau mai puțin subtil; ea a îmbrățișat un caracter simbolic și matematic din ce în ce mai accentuat. Astfel fiecare sinteză nouă, făcându-ne să pătrundem mai adânc în armonia lumii fizice, ne învață deasemenea, că elementele însăși ale interpretărilor întrec cu mult intuiția noastră și parve-
