manente, se datorește numai unei false interpretări, unei unilaterale cuprinderi și înțelegeri a lucrurilor. Nu ca un complex de lucruri poate fi înțeleasă lumea exterioară, ci ca un complex de procese, în care lucrurile la rândul lor sunt lipsite de un contur definitiv și suferă necontenite transformări și preschimbări, într’o progresivitate care cunoaște un mers în zig-zag.
Cuprinderea a tot ceia ce există în natură, ca mișcare și ca proces, este condiția de bază a înțelegerii dialectice a tuturor fenomenelor și a desvoltării lor. Numai în acest chip pot fi înțelese în natură și în societate contrazicerile, pozițiile contrare, lupta între elementele componente, transformarea unora în altele, pătrunderea și influențarea lor reciprocă. Tendințe, aspecte, modalități — se încorporează acestui proces care reflectează însăși realitatea obiectivă.
Intre schimbările cantitative și schimbările calitative
La baza procesului de permanentă transformare, pe care îl suferă atât natura, cât și viața socială, stă nu o simplă creștere treptată, ci — pe linia unei desvoltări progresiste — apar schimbările drept rezultat al unor salturi brusce. Aceste salturi, ca însuși procesul transformării în sine, nu au nimic anarhic sau neașteptat, ci se desfășoară după anumite legi și după anumite principii, care iau naștere la rândul lor din transformările materiei. Astfel asistăm, ca reflex al unei legalități bine stabilite, la schimbări calitative care rezultă din schimbări cantitative, sau la înregistrarea unor fenomene născute din negația negației. Aceste legi și principii stau la baza desvoltării naturii, a istoriei și a gândirii; ele își găsesc o ilustrare bogată în natură și în viața socială.
