Exemplul citat este unul din multe altele.
Astfel ar fi suficient să cităm numeroasele mecanisme (fizico-chimice) de regulație „automatică” ale mediului organic intern (metabolismul glucidelor, rezerva alcalină etc.), puse în evidență și lămurite de fiziologia experimentală contemporană. Dar chiar fenomenul intim al respirației este cunoscut, încă de Lavoisier (1777) ca supunându-se unei teorii chimice explicative a respirației. Lavoisier a dovedit că schimbul de oxigen și de gaz carbonic (CO2), ce definește din punct de vedere fiziologic respirația, corespunde unei combustiuni lente a cărbunelui. In acest sens asimilarea ființei vii care respiră, cu corpul material care arde, nu mai este o simplă „figură de stil”, ci traduce o realitate materială bine stabilită. Iar astăzi, tot ansamblul de fenomene, altă dată numit de vitaliști căldură animală, este cunoscut și explicat ca fiind de natură fizico-chimică. In biologia modernă un întreg capitol de fiziologie, altă dată vitalistă, a devenit de fapt un sector tributar energeticei. Aci nu mai există absolut nici un motiv de a deosebi două științe, una a corpurilor materiale și alta a ființelor vii, ci dimpotrivă, există astăzi adunate toate rațiunile necesare și suficiente de a da hotărît la o parte vitalismul. Ipoteza vitalistă fundamentală, conform căreia orice fapt vital are drept cauză un principiu vital inaccesibil și exterior posibilităților experimentării, a fost în întregime infirmată de energetica biologică.
Datele problemei trebue inversate
Obiecțiunile aduse împotriva oamenilor de știință care s’au situat pe poziții idealiste sunt deci numeroase și fundate. Dar nu numai soluțiile acceptate, ci însăși punerea problemei necesită o revizuire. Deaceia merită să fie subliniat răspunsul pe care-l dă Phillip Franck, unul
