Ce-a mai rămas în fizica actuală din vechea idee de atom material? Nimic. Insăși știința pozitivă demonstrează prin urmare, până la evidență, că substratul ultim al lumii nu este de natură materială”(2).
I. D. Gherea nu este mai puțin categoric când susține, — plecând dela afirmarea că esențial fenomenului material este durata neconștientă, — că, după ultimele teorii fizice, electronul nu-și mai păstrează identitatea, ci e pe cale de a-și pierde durata și de a se dematerializa. Odată cu această operație este îngropat definitiv și conceptul „naiv” despre materie — concept care, după opinia lui I. D. Gherea, a fost pus în circulație numai din motive practice și este păstrat din comoditate.
Intr’un capitol din „Eonul dogmatic”, Lucian Blaga afirmă și el, nu mai puțin ferm, că autorii teoriilor quantice și ale relativității — prin cuprinsul și concluziile acestor teorii — au făcut în realitate „un pas decisiv spre formula dogmatică”, atunci când au fost siliți să admită, de pildă, introducerea simultană, în același fenomen, a continuului și a discontinuului sau să admită natura corpusculară și ondulatorie a luminii(3).
Alexandru Mironescu într’un studiu despre „Limitele cunoașterii științifice” scrie: „Viziunea exclusiv materialistă a lumii — și să mergem dintr’odată chiar la fundamentul ei — pierde, în urma numeroaselor cercetări din vremea noastră, baza de plecare a tuturor argumentelor sale de căpetenie. In adevăr, ce înțeles mai poate avea o concepție strict materialistă, când cercetarea exactă nu mai e în stare să spună ce anume este această materie?” Concluzia ultimă: suntem în fața „unei neputințe efective de a dobândi o imagine clară a vreunuia din factorii pe care îi presupunem a alcătui ceia ce s’a numit până mai deunăzi, cu atâta certitudine, materie”(4).
www.dacoromanica.ro
167
