ește un tot unic și indivizibil”, completează el în „Intâile principii”. Dar materia își afirmă existența, ca un întreg de sine stătător, ca unul din cele șase elemente constitutive ale universului. Materia este considerată sub prizma compoziției ei atomice, adică așa cum o cunoștea știința din antichitate până către mijlocul secolului trecut. Natura corporală a lumii este subliniată în mod expres de Conta. Legile mecanicei se aplică tuturor fenomenelor legate de existența materiei și în general a vieții. Datorită acestor legi, procesul de desvoltare a totalității fenomenelor, indiferent de domeniul în care sunt observate, capătă un caracter mecanic.
Legătura dintre „suflet” și corp — deși Conta nu face din suflet „o secreție a corpului”, ci o funcțiune a lui, atribuindu-i materialitate — este privită tot prin prizma schimbărilor mecanice, materiale, pe care le suferă creierii. Mecanic este înțeleasă și nașterea tuturor fenomenelor de natură psihică. „Intipăriturile” care apar pe creieri, rezultat al senzațiilor și al percepției, nu sunt decât concluzia logică a reacțiunilor mecanice, pe care le stabilește Conta și în acest domeniu.
Principiul cauzalității, așa cum își găsește formularea la Conta, este și el conceput mecanic. Cauza și efectul rămân două noțiuni distincte, care nu se întâlnesc nici un moment în nici un punct și nu se pot suprapune sau transforma. Rigide, pornind din origini diferite, cu domenii de existență diferite, cele două date ale unuia și aceluiași proces rămân separate în chiar cadrul lui.
Intre materialismul metafizic și concepțiile politice ale lui Conta
Concepția materialistă a lui Conta a reprezentat, fără îndoială, în mediul românesc de acum trei sferturi de veac, o manifestare progresistă. Pentrucă însemna
