Scepticismul lui Conta? Din ultima frază a paginii rămase neterminate la sfârșitul „Bazelor Metafizicii”, Scraba și ceilalți comentatori s’au grăbit să transforme pe Conta în sceptic. Dacă afirmarea relativității cunoștinții noastre (nu pentrucă lumea externă este în sine de necunoscut, că ea nu ne oferă decât suprafața lucrurilor și nu realul lor fond, că noi nu putem cunoaște decât lumea „fenomenelor” și nu a „lucrului în sine”, ci datorită imperfectelor, dar perfectibilelor noastre mijloace de cunoaștere), nu face din Conta un agnostic sau un probabilist, — tot atât de puțin ultimul citat nu-l transformă în sceptic. Pentrucă Vasile Conta face o afirmație peste care toți comentatorii lui au trecut, neobservând-o.
După ce Conta arată tocmai că, ceia ce cunoaștem noi despre lume este susceptibil de transformări, ca urmare a lărgirii experienții omenești, adaugă: „Toate aceste considerațiuni par (sublinierea noastră L. P.) a legitima concluziunea sceptică „că nu există pentru noi alt adevăr decât acela că nu putem cunoaște nici unul”(15).
In primul rând, afirmația lui Conta că toate acestea nu întăresc, ci doar par că legitimează fraza sceptică citată de el, arată că el nu o acceptă, ci o pune sub formă de problemă. In al doilea rând, întreruperea manuscrisului la această frază nu dă dreptul nimănui, însuflețit de bună credință intelectuală, s’o considere ca ultimul cuvânt al filozofului. Dimpotrivă, întreaga argumentație, tocmai în problema cunoașterii, arată clar că el a putut introduce ideia relativității ei — și aceasta spre lauda lui — în sensul actual, științific, dialectico-materialist, dar nicidecum agnostic și sceptic.
Scepticismul care i se pune în sarcina lui Conta, este o afirmație tot atât de gratuită ca și pretinsa lui trecere în tabăra filozofilor idealiști.
