Totuși și Bădărău crede că ultima concluzie din „Bazele Metafizicii” este de natură sceptică, Conta afirmând că „nu există alt adevăr pentru noi decât acela că nu putem cunoaște nici unul”. Latura sceptică care ar reeși din această recunoaștere a lui Conta, se îmbină — după o afirmație tot atât de categorică a autorului citat — cu relativismul său. „Conta este (spre deosebire de Büchner, Haeckel, Moleschott) un relativist convins, un adevărat sceptic, singurul adevărat materialist sceptic din secolul al XIX-lea… Relativismul lui Conta are o dublă origină: prima se găsește în natură, a doua în om. Prima vine din evoluționismul filozofului, cea de a doua din senzualismul lui”. Pentru Bădărău, „doctrina lui Conta duce direct la probabilism”, adevărul ne existând pentru el ca o tendință.(14).
Din relativitatea noțiunii de adevăr la Conta, N. Bagdasar crede că pentru Conta însuși adevărul în sine, fiind lipsit de fixitate și permanență, este relativ. De unde încheerea sceptică a ultimei fraze din „Bazele Metafizicii” nu este decât logică și explicabilă.
Valoarea relativității cunoașterii la Conta
Sunt juste concluziile pe care s’au grăbit să le tragă acei care și-au luat sarcina să supună unui examen critic opera filozofică a lui Vasile Conta?
Incercarea pe care o fac aproape toți cei ce l-au comentat pe Conta, de a-l „absolvi” de greaua culpă de a fi fost în filozofie materialist, nu reușește să ne convingă.
La baza acestei încercări, stă de fapt o singură idee — mai pronunțat exprimată de Scraba, mai atenuat la Bagdasar — și anume: că în ultima lui lucrare „Bazele Metafizicii”, Conta ajunge la noțiunea relativității, în ce privește aflarea adevărului asupra lumii
