omului este cuprinsă, ca parte, în unda reprezentând evoluția pământului; aceasta la rându-i, este un fragment în unda universului etc.
Teoria ondulației prevede un mers ondulatoriu pentru desvoltarea unei serii de elemente constitutive ale universului. Cu refuzul admiterii unui mers în zigzag, este respins și mersul alternant, înainte și înapoi — după cum este respinsă și ideia trecerilor brusce, dintr’o stare în alta. „Fiecare undă se desvoltă relativ, pe nesimțite”. Există și unele forme neevolutive. La ce se reduc aceste ultime forme? Formele neevolutive sunt acelea care se nasc brusc, creșterea lor nefăcându-se pe nesimțite și treptat până la un punct culminant, ca de acolo să descrească până la dispariție. Pildele pe care le dă Conta sunt: zidirea unei case, formarea unui munte prin erupție vulcanică, etc.
Care este însă importanța și valoarea acestor forme neevolutive? Formele neevolutive „nu sunt decât niște acte, care nu există decât numai într’atâta, întrucât sunt trebuincioase la evoluția regulată a formelor evolutive”. Formele neevolutive „care rezultă din mișcările mai mult sau mai puțin violente” nu contrazic „desvoltarea treptată a undelor cât și universalitatea legii ondulației”. In primul rând, pentrucă apariția bruscă a unor fenomene — fie de distrugere, fie de naștere — favorizează evoluția undelor de toate gradele. Mai mult, „formele neevolutive nu sunt decât niște acte funcționale ale formelor evolutive… Ondulația la diferite grade nu ar putea nici să se desvolte, nici să existe, dacă nu ar fi pe lume mișcări brusce și violente de diferite întinderi…” Iar mai pregnant el afirmă: „modul universal de constituire și dispariție a formelor Materiei este evoluția onduliformă, pe când mișcările și formele neevolutive nu există decât în interiorul undelor și nu au decât funcțiunea de a desvolta pe acestea din urmă”. Legea ondulației universale
