mice. Materiei — devenită prin transformare organică — îi corespund forțe devenite fiziologice. Naturii schimbate, transformate, a materiei — îi corespund forțe schimbate, tot în natura lor.
In „Intâile principii care alcătuesc lumea”, Conta susține, completându-și gândirea sa din „Teoria fatalismului”, că elementele constitutive ale universului sunt: vidul, atomii, mișcarea, necesitatea, spațiul și timpul. La aceste șase principii fundamentale se reduce toată complexitatea lumii externe, a celei individuale, sociale etc. Aceste șase principii sunt considerate drept „calități ireductibile și universale ale lumii întregi”. Spațiul și timpul, spre deosebire de susținerile lui Kant, sunt „însușiri inerente lumii exterioare”. Vidul, ca și materia, există. „Astfel, am susținut că în lume nu există nimic decât materia, cu însușirile care o caracterizează. Cu mai multă dreptate se poate zice că materia este numai o însușire a lumii, care alcătuește un tot unic și indivizibil”(4). Mișcarea, la rândul ei, este produsul întregii cantități de materie și însoțește, în chip continuu, toate transformările materiei. Mișcarea, ca și transformarea materiei, cunoaște un caracter de necesitate, în sensul că și ea este supusă unor legi fatale, fixe și stricte, în cuprinsul lor.
In a doua lucrare postumă, Conta încearcă să întregească și să lărgească concepția materialistă despre univers — totalitatea lumii pe care mintea o poate cuprinde. El rămâne și aci consecvent pe pozițiile sale materialiste inițiale.
Problema cunoașterii
Cum luăm noi cunoștință de existența lumii exterioare? Cum trebue pusă — după Conta — problema originei cunoașterii?
