filozofic; ne grăbim să adăugăm — fără regretul de a înregistra, din această pricină, vreun minus în cultura românească.
Limbajul poetic întrebuințat de Blaga, precum și noua sa terminologie, dă în adevăr nu numai sonoritate, ci și o nouă valoare cuvintelor; dar acest procedeu, care ține mai mult de talentul poetului decât de profunzimea gânditorului, nu adaugă nimic la desăvârșirea construcției întregului său sistem filozofic.
Viziunea care se degajează din scrisul lui Blaga, este de esență pur metafizică. E justă observația unuia din comentatorii săi că această viziune suferă înrâurirea frământărilor vremii noastre și este căutarea unei eșiri dincolo de planul realităților imediate. De aici artificialitatea ei.
Antiraționalismul, misticismul și vagul teoretic în care se complace, primitivitatea pe care și-a ales-o ca punct de plecare, sunt tot atâtea momente care fac din Blaga un tipic filozof al ultimului deceniu din istoria românească. Agnosticismul său nu apare nici el ca un moment întâmplător în întreaga lui creație filozofică. Evadarea pe care o încearcă, în fața condițiilor existenței reale, are de fapt același substrat din care a apărut și existențialismul, cu toate manifestările lui demoralizante. Cultivând aceleași formule antiraționaliste, ignorând sau bagatelizând pozițiile materialiste, Blaga a trebuit să ajungă și el pe căile idealismului la misticism și, prin aceasta, într’un impas, căutând o soluție pentru a se sustrage tragismului vieții, pe care o trăia cu întreaga lui epocă.
Am spus că Blaga este alături de existențialiști un reprezentant tipic al filozofiei contemporane, pentrucă este reprezentantul tipic al crizei acestei filozofii, al crizei gândirii filozofice din țara noastră. Plecând dela ceia ce noi socotim că este esența filozofiei și rolul ei, întreaga
