Agnosticismul în filozofia lui Blaga
Asupra limitei cunoașterii, Lucian Blaga revine cu noi amănunte. Felul în care ni se înfățișează lucrurile, nu ne redă realitatea lor. Ceia ce ni se relevează pe calea simțurilor, este raportat în mod direct la aparatul nostru de cunoaștere, întrucât în realitate lucrurile sunt cu totul „altceva”, decât așa cum ne apar nouă. Pentru Lucian Blaga cunoașterea sensitivă duce la o disimulare calitativă a obiectului, deoarece cunoașterea individuală are doar două posibilități: sau relevarea disimulatoare a unui mister sau recunoașterea unui mister, ca atare, și conștiința neputinței de a-l converti in non-mister. Această restricție a cunoașterii este inerentă naturii umane.
Lucian Blaga nu numai că neagă posibilitatea cunoașterii absolut obiective, adică pozitiv transcendente, dar socotește că aceasta ar fi primejdioasă, întrucât — pătrunzând realitățile și posedând adevărul — spiritul ar fi condamnat la pasivitate, orice creație ar fi zădărnicită și orice încercare de a te ridica spre alte orizonturi ar fi paralizată. Am asista apoi la o emancipare a genului uman, pe care acesta n’ar putea-o suporta până la sfârșit. Cunoașterea absolută ar constitui o primejdie chiar și pentru obiect, deoarece — odată cunoscut — el ar putea să fie creat și distrus după bunul plac. Asemenea primejdii ar perturba însă în mod profund „echilibrul existențial”. De aici rolul important al censurii transcendente de a opri o cunoaștere absolută.
Există totuși în procesul cunoașterii individuale o singură posibilitate de a străpunge bariera pe care o pune censura transcendentă. Este ideia de mister, care exprimă conștiința lipsei esențiale în obiectivul cunoașterii. Nu trebue uitat că, după Blaga, ideia de mister închide un mod deosebit de cunoaștere, pe care îl
