fața cărții lui Herbert Spencer: „Individul împotriva Statului”, poate fi liniștit lăsată pe seama materialismului istoric sau a altor puncte de vedere, tot așa de categorice”(17). In „Istoria Logicii” autorul este și mai afirmativ, când susține că nu a înțeles niciodată ce este cauzalitatea și valoarea explicativă a cauzalității, singura explicare cauzală a lucrurilor fiind creația, deci forma metafizică a cauzalității. Nae Ionescu crede că asistăm chiar la falimentul definitiv al scientismului, datorită noilor teorii din fizica modernă și a acțiunii de dezagregare pe care o exercită însăși matematica. In sfârșit, el ia o atitudine net anti-evoluționistă, dusă până la ultimele consecințe.
Poziția lui față de ortodoxism este de acceptare totală a postulatelor lui, deși a revenit la ortodoxism după un popas făcut în sânul bisericii catolice. Comentatorii „Istoriei Logicii” subliniază că Nae Ionescu a fost aproape întotdeauna alături de teologia răsăriteană, împotriva aristotelismului apusean, pentrucă a susținut că virtualul este mai plin de existență decât realul, încarnarea în act însemnând o pierdere a ființei și nu o îmbogățire a ei — și a sfârșit prin a cere chiar o „logică ortodoxă, în care faptul cunoașterii ar fi referit explicit la cădere și întrupare”(18).
Aceasta este, în câteva cuvinte, poziția filozofică pe care a ocupat-o Nae Ionescu. Vorbim de poziția pe care o afișează și nu de concepția lui filozofică, pentrucă — dacă nu voim să denaturăm sensul noțiunilor — nu se poate vorbi de o concepție propriu-zisă la autorul „Metafizicei”, nici în sensul strict, nici în sensul larg al cuvântului.
In explicarea influenței lui Nae Ionescu
Care este aportul lui Nae Ionescu în filozofia românească? Diletantism, poză și frică în fața gândirii
