tăților pe care le am s’o înregistrez. Conștiința nu reflectează obiectiv ce este în afara ei, ci ea se preface, se obiectivează în tot ce i se oferă ca lucru cognoscibil. Mai mult, „cunoașterea nu este un act de înregistrare, ci un act de identificarea subiectului cu obiectul: nu vezi ceia ce este, ci vezi ceia ce ești tu”.
In actul trăirii asistăm astfel la o sincronizare a lumii exterioare cu lumea interioară, dar nu printr’o simplă acceptare a lumii exterioare — așa cum este sau cum ni se înfățișează — ci deformând-o într’un act de subordonare față de conștiință, prin preluarea totalității ei în lumea interioară.
Cunoașterea metafizică este de natură subiectivă, ceia ce nu o împiedică să fie absolută și să tindă spre cuprinderea întregului și a esenței realității. Dar această cunoaștere are totuși un caracter individual, în sensul că fiecare poate ajunge la adevăruri absolute, prin propria-i trăire, fără însă să poată formula adevăruri cu putere de dogmă.
Aceste concluzii, pe care Nae Ionescu le socotește hotărîtoare, sunt rezultatul — după opinia lui — nu a filozofiei științifice, ci a activității mistice.
Mistica și experiența ei
Ce înțelege Nae Ionescu prin activitate mistică? Depășirea personalității omenești în actul trăirii — a unei trăiri care cuprinde întreaga realitate existentă. In cuprinsul acestei activități, realul nu se identifică cu sensibilul, realul desfășurându-și existența dincolo de orice posibilități de sezisare pe calea obișnuită a simțurilor sau a experienții științifice.
Nae Ionescu deosebește două vieți și două realități: o viață și o realitate obișnuită, o a doua viață și o
