Aceste postulate, dictate de simțul comun, sunt însă false. Lor li se datorează falimentul filozofiei.
Plecând dela primul postulat, s’a ajuns la negarea realității lumii externe, rămânând ca singură realitate „conținutul de conștiință”. Cel de al doilea postulat afirmă că ideia capătă ființă desăvârșită, că realitatea e reprezentată de universal; universalul devine necesar și ca atare atinge perfecția.
Ceia ce trebue refăcut, este de a arăta dimpotrivă că „drumul dela existență la cunoaștere, dela obiect la subiect, este de neînlăturat; iar încercările contemporane de a evada din sfera subiectivității printr’o nouă ontologie nu țin seamă de repetatele greșeli care au compromis vechea ontologie”.
Cum este însă cu putință să pășim pe acest drum?
Rolul experienței
Realismul naiv a alunecat spre idealism. Trebue să revenim la pozițiile unui realism ontologic, în care se pleacă dela stratul ontologic fundamental și stratul psihologic, subordonat.
Experiența trebue să fie însă punctul de plecare. Dar care experiență? „Câte înțelesuri are experiența — tot atâtea filozofii”.
Cel mai răspândit înțeles este cel nominalist, dar și cel mai fals. Datorită faptului că nominaliștii au denaturat cuprinsul noțiunii de experiență — s’a ajuns la un impas, prin limitarea însăși a experienței și a rolului ei în actul cunoașterii. Mistica și raționalismul — în parte și criticismul kantian — s’au grăbit să condamne experiența pentru „primitivitatea” posibilităților ei. Lucrul nu-i de mirare. Dar se impune revenirea la experiență — reformând însă noțiunea uzuală de până acum. Deoarece cunoașterea „nu e cu pu-
