Nu știm dacă această operă nu va căpăta până la urmă și o încheere mistică. Sunt semne care îndreptățesc o asemenea bănuială.
Mircea Florian
Fundarea unui realism ontologic
Al doilea exemplu, în aceeași ordine de idei, ni-l oferă Mircea Florian. Plecând dela poziții net anti-idealiste, afirmând că „idealismul n’a încetat de a fi un coșmar și o umilință pentru filozofie”, Mircea Florian se ridică viguros împotriva intuiționismului, anti-intelectualismului și iraționalismului și condamnă în bloc metafizica. Filozofia contemporană — susține d-sa — aflată în plină criză tinde să sucombe sub puterea „vălului mistic” care încearcă să o copleșească.
Punctul de plecare al filozofiei trebue să fie astfel fixat încât să înlăture posibilitatea îndoelii. Deosebit de datele pe care ni le oferă științele pozitive, acest dat al filozofiei trebue să aibă un caracter universal.
Două sunt postulatele pe care ni le-a lăsat moștenire filozofia: primul, al conștiinței sau imanenței, după care a cunoaște înseamnă a fi în conștiință. Aceasta a făcut posibilă trecerea dela întrebarea: dacă există ceva în afară de conștiință? la întrebarea: cum putem cunoaște și determina ceia ce constitue lumea exterioară? Postulatul astfel formulat duce însă, inevitabil, la solipsism(12).
Al doilea postulat e cel raționalist, după care gândirea — activă până la creație — produce universalul, care își găsește apoi exprimarea în concepte și în judecăți. Iar universalul ia caracterul de necesar și astfel, dela sine înțeles, de real. Realitatea are în acest caz un caracter absolut, fiind necondiționat.
