Sari la conținut

Pagină:Convorbiri literare 1869-11-15, nr. 18.pdf/18

Această pagină a fost verificată
ISTORIILE CIVILISAȚIUNEI. — POESII.
321



care vomu putè ajunge la ea este acea apucată de Lazarus și Steinthal, basată pe psichologie, și anume pe psichologia popoarelor.

A. D. Xenopol.


Observațiune: Unu rĕu cu neputință de evitatu în publicarea unei lucrări ceva mai lungi în o foae periodică este trăgănarea și despărțirea silită a unui totu, în bucăți separate unele de altele prin intervaluri de timpu care, mai alesu la o lucrare sciințifică, tae în spiritul cetitorului tot șirul ideilor. De aceea rugămu pe cetitorul consciinciosu a nu-și formà nici o opiniune fie în bine, fie în rĕu, fără a fi cetitu ăncă odată din începutu lucrarea de față. — Unu complementu al lucrărei acesteia este acea publicată în anul trecutu de noi în această foae, sub titlul: Cultura Națională. Conv. Lit. An II, No. 10—17.



ERATE.

In No. 16 p. 282 col. 1 linia 4 de josu, leapădă nu.
In No. 16 id col. 2, Nota lin. 4 în locu de sistemu cet. simtomu.
In No. 16 id id. lin. 9 în locu de observațiune cet. abstracțiune.
In No. 16 p. 283 col. 2, lin. 4 în locu de sufletul mare născù cet. sufletele mari se nascu.
In No. 16 p. 284 col 1 lin. 9 de josu — Biserica dominată învață cet. Biserica dominantă învățà
In No. 16 p. id. col. 2, lin. 3 în locu de critici cet. eretici
In No. 17, p. 295 col. 1 lin. 13 — direcțiune cet. disertațiune
In No. 17, p. 296 col. 2 lin. 9 — instrucțiune cet. deducțiune



POESII.

(Traduceri din H. Heine.)



AȘU VRA CA DURERILE MELE…




Așu vra ca durerile mele
Vĕrsate ’ntr’unu singuru cuvĕntu
Să le potu aruncà la vĕnturi
Să le ducă etern pe pămĕntu!

Să-lu poarte la tine, iubită
Cuvĕntul de chinu și de focu
Să-lu auḑi în ori și ce oară
Să-lu auḑi în ori și ce locu.

Și pentru repaosul nopții
Cănd ochii abie ai închisu
Eln are să te urmeze
Și păn’în adăncul teu visu.




ȘI DE-ARU CUNOASCE…




Și de-aru cunoasce florile toate
Căt al meu sufletu a pătimitu,
Cu mine-ar plănge ele ’ntristate
S’aline chinul nemărginitu!

De-aru aflà blănda privighitoare
Căt a fostu chinul mare și greu
Ar șopti blândă dulce căntare
Ca să console sufletul meu.

Și de-ar cunoasce a mea durere
Stelele măndre, aru fi venitu
Din ceru să-mi dee o măngăere,
S’aline-unu sufletu de doru muncitu.

Dar cine poate ceva să scie?
Una cunoasce durerea-mi grea
Ș’acea cu măna ei de cruḑie
A ruptu ea însa-și inima mea.



Conv. Lit. An. III, No. 18.