Pagină:Constantin Dobrogeanu-Gherea - Neoiobăgia.djvu/9

Această pagină a fost verificată
NEOIOBĂGIA
7

giste, ceeace, îndefinitiv, constitue și idea centrală a acestei lucrări.

Dintre cei cari s’au ocupat și au scris asupra chestiei și problemei agrare, o mențiune specială merită, desigur, d. C. Garoflid. D-sa, în tripla calitate de om inteligent, fost socialist și însuș mare proprietar și arendaș, e unul dintre foarte puținii cari au văzut mai clar în problema noastră agrară. Cum se întâmplă, însă, așa de des, unele împrejurări cari i-au fost atât de favorabile, i-au fost în aceeaș vreme și defavorabile. Astfel, faptul de a fi fost socialist și de a fi mers odată la școala economiei politice socialiste și faptul de a fi un mare proprietar și arendaș, care, de visu și din propria sa practică, cunoaște starea și relațiunile agrare din țară, au făcut ca d-sa să nu cadă în cursa economiei politice burgheze și, ceeace e mai meritos, să nu cadă în cursa economiei politice poporaniste la modă acuma — economie politică pecât de ademenitoare, peatât de falsă și superficială. Din altă parte, însă, faptul de a fi mare proprietar și arendaș făcea uneori pe d. Garoflid, mai ales în primele d-sale lucrări, să fie tare confuz, să dea încă prea multă însemnătate cauzelor accidentale și cauzelor subiective ale omului, în special neajunsurilor subiective ale țărănimii, și, ceeace e mai important, să aibă încă preferințe, justificări pentru regimul nostru neoiobag în vigoare. Însă, în meritoasa d-sale lucrare din urmă: Problema agrară și deslegarea ei, d. C. Garoflid, desbărat de aceste neajunsuri, vede clar baza economică a problemei noastre agrare, cași soluția ei. Pe baza