un cântec din volumul meŭ, o traducere din Anacreon. Nu. In «Tribuna» ar fi găsit, scris negru pe alb, că acest cântec e tradus din Anacreon. Și ce zor aveam eŭ să tac în volum ceea-ce am spus odată în publicitate?
Dar în urma, greșala s’a făcut. Mi s’aŭ scos destul ochiĭ pentru ea. Am tăcut, căcĭ de o parte puțin îmĭ pasă de învinuirĭ, câtă vreme nu mă știam vinovat tocmaĭ într’atâta; de altă parte, pentru că ceĭ ce făceaŭ maĭ mare gălăgie nu eraŭ oamenĭ cu carĭ să-mĭ prind eŭ mintea, căcĭ știam că nebunul n’asudă nicĭ la deal nicĭ la vale. Ișĭ făceau și reclamă cu mine; apoĭ mĕ și înveseleaŭ adîncile lor cunoștințe în cestiunĭ de artă.
Le-am spus acestea, pentru că dator — nu! era gata să întrebuințez banala frasă a unuĭ critic al meŭ, care tot a doua proposiție o începe cu «dator mĕ simt» dator mĕ simt a lovi pe acest plagiator, dator mĕ simt să-l înjur etc. la toate dator sĕ simte, numaĭ a fi cu minte nu se simte dator — le-am spus acestea, ca să întărît pe criticĭ, nu pe ceĭ serioșĭ, ci pe jandarmiĭ ruralĭ aĭ literaturiĭ. Mi-am pĭerdut vremea cu eĭ, adevĕrat, dar în schimb îmĭ fac și eĭ un bine: aŭ să-mĭ cetească volumul cu multă furie, cu atâta atențiune încât aŭ să le rĕmâe în cap frase de-ale mele, vorbe de ale mele — fie chiar și vorbe pe carĭ nu le înțeleg și le întrebuințează anapoda, cum a pățit unul, cu «întrulp,» cuvînt care nu există în limbă și e creat de mine — și ast-fel sînt sigur și eŭ de câțĭ-va cetitorĭ, și maĭ știĭ? până la capĕt le devin măestru. Așa să convertește lumea.
Lor le dedic acest volum. Plagierĭ n’aŭ să maĭ găsească; dar par’că de dragul plagierilor m’aŭ iubit eĭ atâta!
G. Coșbuc
