adevĕrat, am cetit-o în poesie — dar nu scrisă în limba germană, cum aŭ găsit-o amiciĭ meĭ — ci în limba italiană. Am vĕzut după aceea acelaș subiect tratat în poesie de un Ungur, sub titlul: «Haidé»; am vĕzut după aceea tratat subiectul în poesie de doi Germanĭ. Asta era pe la 1885—1886. Eŭ am crezut, că dacă acelaș subiect e tratat de patru poețĭ în felurite forme, am și eŭ dreptul să-l tratez într’a cincea formă cu totul deosebită de-a celorlalțĭ. In urmă s’a descoperit și a șasea formă, a unui Neamț iarăș, în «Fliegende Blätter»[1]. Și mi-așĭ pune capul, că poesia există și în limba rusească și ’n cea franțuzească, etc. Eĭ, ĭată compania de plagiatorĭ!
Cu «Rugămintea din urmă» sînt maĭ vinovat. Pe la 1888, în Sibiŭ, mi-a căzut în mână o revistă ilustrată germană. Mi-a plăcut o ilustrațiune din ea, numită «Die letzte Bitte»: un soldat murind, încunjurat de alțĭ soldațĭ, într’un spital. Am cetit explicarea ilustrațiuniĭ — se înțelege, scrisă în prosă — și Neamțul spunea aceleașĭ ideĭ pe carĭ le spune Lermontov în poesie. Se vede, că Neamțul cetise poesia. Eŭ după ideile Neamțuluĭ, am scris poesia. Decĭ fără să visez măcar, am plagiat pe Lermontov, pe cale indirectă. Dar și în această poesie, plagiarea e discutabilă: eŭ am ideĭ pe care nu le are Lermontov, am două strofe la început, două la sfîrșit și una la mijloc, pe care el nu le are; chiar și ideile lui Lermontov la mine aŭ altă formă.
- ↑ Să caute cel ce a găsit pe «Fatma» în «Fl. Bl.» și lucru ăsta: Intr’un numĕr al acesteĭ foĭ din 1895 e o poesie, al căreĭ subiect e tocmaĭ pe tocmaĭ cel tratat de mine în «Poet și critic». Norocul pe mine că eŭ am publicat poesia la 1893, iar Neamțul la 1895, căcĭ altfel eŭ aș fi plagiat și poesia asta, iar un vestit traducĕtor de versurĭ proaste s’ar fi grăbit repede-repede să traducă poesia Neamțuluĭ pentru anumite interese umanitare.
