a Românilor trăitorĭ afară din Regat! De-aș fi scris eŭ de zece orĭ maĭ bine de cât scriŭ și de zece orĭ maĭ mult, dac’aș fi rĕmas în Ardeal, sînt sigur că nicĭ puiul cuculuĭ n’ar fi știut în România, că exist. Temperament…
Mi s’aŭ facut imputărĭ stătătoare maĭ ales la forma poesiilor mele. «Că nu așa să exprimă poporul» cum mĕ exprim eŭ în versurĭ. Fără îndoială că nu; și fără îndoială, că așa! Dar în treaba asta, să-mi dea voe toțĭ criticiĭ presențĭ și viitorĭ, să le ignorez povețele. Eŭ îmĭ cunosc graiul părinților meĭ; iar în cestiunea fixăriĭ uneĭ limbĭ literare poporale pricep și eŭ ceva, și-apoĭ voiŭ fi avênd doar’ și eŭ măcar un dram de sentiment artistic în ce privește graiul. Iar dacă e vorba, că nu așa îșĭ manifestează poporul ideile și sentimentele, cum le manifestez eŭ — da, aicĭ primesc povețe, dar trebue să fiŭ convins întâiŭ că înșișĭ criticiĭ știŭ, știŭ cu siguranță, cum îșĭ manifestează poporul ideile și sentimentele, căcĭ eŭ mi-am dat foarte multă trudă să știŭ, și am citit și citesc toate poesiile poporale care să publică pretutindenĭ: și pe cele din Marmureș ca și pe cele din Bucovina, ca și pe cele din Macedonia. Știŭ și eŭ, și asta o știŭ foarte bine, ce spune Românul în poesia luĭ!
Și asta e și adevĕratul fond al poesiilor mele. Dar «tratezĭ și subĭecte străine de popor». Da, ĭacă în ciudă. Ce maĭ vreĭ? In «Balade și Idile» s’a găsit însă și altfel de fond străin, subiecte plagiate. Intru cât «Toțĭ Sfințiĭ» e plagiată după «Cupa», nu știŭ căruĭ rege, eŭ nu știŭ, căcĭ până azĭ nu cunosc poesia, cea crezută original: eŭ am auzit subiectul acesteĭ poesiĭ spus ca anecdotă și l’am versificat. Tot așa am auzit ca anecdotă subiectul poesieĭ «Poet și critic». Povestea cu «Fatma», e
