mântat ideea, să scriŭ un ciclu de poeme cu subiectele luate din povestile poporuluĭ, și să le leg astfel ca să le daŭ unitate și extensiune de epopee. «Ideal» e un episod din această epopee, ca și «Nunta Zamfiriĭ», «Moartea luĭ Fulger», «Fulger», «Tulnic și Lioara», «Craiul din Cetini», «Laur Balaur», «Patru portărerĭ» — aceste cincĭ din urmă publicate toate în «Tribuna» 1887—1888 — și altele vr’o câte-va nepublicate. Am părăsit ideea însă, parte din pricină că am făcut greșala să încep a scrie poemele în douĕ felurĭ de metre — unele în versurĭ de 14 silabe, altele în versurĭ de 8 silabe — parte că de când am venit în România am fost silit să mĕ ocup cu alte lucrurĭ, nu cu poesia, și de multe orĭ eram nevoit de miserie să scriŭ ode în loc de poeme.
La 1893, când am publicat «Balade și Idile», eram cunoscut în Țara românească numaĭ după «Nunta Zamfiriĭ» publicată în «Convorbirĭ literare». De aceea li s’a părut multora curios, că eŭ am răsărit de-odată ca din poveste și-am publicat de-adreptul un volum. «Numaĭ ierĭ a început să scrie în «Convorbirĭ», și azĭ iată-l cu volumul. Când a făcut el atâtea poesiĭ, și toate bune?» Pentru ignoranțĭ asta a fost primul motiv de-a mĕ bănui că am plagiat. Eĭ da! Domniĭ aceștia habar n’aveaŭ, că eŭ la 1893 când am publicat volumul, aveam în urma mea o activitate literară de 12 anĭ, că poemul «Nunta Zamfiriĭ» l’am scris la 1884 și l’am publicat la 1888 iar «Convorbirile literare» după treĭ anĭ l-aŭ reprodus numaĭ din «Tribuna». Și habar n’aveaŭ, că de-aceea sînt toate poesiile bune, fiindcă eraŭ alese dintr’o grămadă care cuprindea destul material nu pentru un volum ci pentru patru! Dar se înțelege: un critic român literar nu e dator să cunoască activitatea literară și
