multe decât se oferă în piață, ele pot să se vândă cu 10 franci, să aibă preț zece franci, pe când valoarea lor ar fi numai de 8; dimpotrivă, adică dacă în piață vor fi mai multe pălării decât se cere atunci prețul mărfei poate să cadă sub valoare, poate fi de 6 franci în loc de 8. Așa e și cu prețul mărfei — munca cu salariul; când se oferă mai puțină decât se cere, salariul e mai mare decât valoarea muncei, dimpotrivă dacă se oferă mai mult, salariul cade sub valoarea, adică muncitorul primește mai puțin decât îi trebue pentru a-și ținea și reproduce puterea de a munci (prin urmare și mai puțin decât trebue pentru viața lui, viața fiindu-i strâns legată de puterea de a munci). Când se grămădesc mărfuri în piață fără să fie cerute, atunci se începe criza de supra-producție, mărfurile cad în preț, grozav, ba chiar nu se pot vinde deci muncitorii rămân pe uliți, formând armata de rezervă care prin concurență scoboară salariul tuturor lucrătorilor mai jos decât valoarea muncei, adică decât strictul necesar; iar în vremurile bune nu lasă să se sue salariul mai sus de valoarea muncei, cel puțin nu cu mult. Cu alte cuvinte mecanismul economic al societăței de azi formând armata de rezervă a muncei nu dă voe salariul să se ridice prea sus, îl face de oscilează pe lângă valoarea adevărată a muncei. Mecanismul economic al societăței de azi osândește pe lucrători să se mulțumească cu strictul necesar și face ca toate foloasele aduse de progresul producțiunei să fie puse în pungă de burghezimea capitalistă.
Vorbind aici în supliment despre salariu am zis că valoarea unei mărfi este tot una cu munca mijlocie trebuitoare pentru a produce această marfă, iar puterea de a munci fiind o marfă, valoarea ei deasemenea este de o potrivă cu munca omenească trebuitoare pentru producerea și reproducerea lucrătorului. Dar munca-marfă are însușirea de a putea lucra mai mult decât a ajunge pentru reproducerea valoarei sale. Așa spre pildă, să presupunem că la un timp hotărît valoarea muncei[1]
- ↑ Sub muncă înțelegem puterea de a munci.
