meni, între cari munca este împărțită, după cum este împărțită și în ateliere ori fabrici. Desvoltându-se producțiunea, mulțumită cooperațiunei și împărțirea muncei, această împărțire de muncă se întinde și la națiuni, adică grupe de muncitori englezi, ruși, români și viceversa. Fabricile de mătase din Lyon trimet marfa lor în Anglia, Rusia, Belgia și primesc cărbuni din Anglia, mașini din Belgia, grâu din Rusia, etc. Astfel principiul împărțirei muncei se întinde dinlăuntrul atelierului la națiune și în sfârșit la omenirea întreagă. Am zis că împărțirea muncei și cooperațiunea sunt cei mai însemnați factori ai progresului omenirei. Acum ne este foarte ușor să înțelegem. In exemplul său, Smith a făcut socoteală că din pricina împărțirei muncei și a cooperațiunei 10 lucrători produc 48.000 de bolduri, pe când astfel, dacă ar lucra fiecare în parte bolduri întregi, apoi n’ar putea face decât câte 20 de om și la un loc 200 de ace pe zi, adică de 240 de ori mai puțin, ori mai exact prin mijloacele pomenite un om produce cât 240! Dar dela Adam Smith până acuma împărțirea muncei a crescut așa de tare încât un om produce câteva mii. Dar nu se mărginește aici însemnătatea nespusă a acestor factori sociali. In exemplul de mai sus produsul deși mai cu greu, dar tot se putea face și altfel; dar cele mai multe din lucrurile ce se fac astăzi, altfel nici n’ar fi putut fi aduse la sfârșit. O pădure nu poate fi tăiată de un om pentru că n’ar apuca s’o termine și în urmă-i ar crește la loc; dacă am pune mai multe milioane de oameni, fiecare om îndeosebi, și le vom porunci să facă o locomotivă, chiar având materialul trebuitor, ar trece generații și n’am avea nici o locomotivă gata. Dacă se vor gândi puțin, cetitorii noștri vor înțelege toată însemnătatea acestor factori și vor vedea că în adevăr ei sunt pricina progresului și a civilizației; pe de altă parte vor înțelege de asemenea cât de multă dreptate are socialismul științific când caută în factorii economici, în economia societăței, în chipul „cum sunt produse bogățiile, ce se produce și cum se împart”, pricina de căpetenie a progresului și transformările societăței. Sunt foarte mulți oameni cu inimă bună, cari au arătat toată înrâurirea nenorocită a acestei împărțiri asupra sănătăței și minței lucrătorilor. Un lucrător care este osândit să fie închis între cei patru pereți ai fabricei și să lucreze toată viața neîntrerupt a zecea
Pagină:Ce vor socialiștii (C. Dobrogeanu-Gherea, 1944).pdf/68
Aspect