Sari la conținut

Pagină:Ce vor socialiștii (C. Dobrogeanu-Gherea, 1944).pdf/64

Această pagină a fost verificată
62

REALIZAREA

N’avem de gând să răspundem la toate criticele ce s’ar putea face socialismului, de aceea vom mai atinge, în câteva cuvinte, numai două chestii și vom sfârși expunerea socialismului științific.

Criticii socialismului (vorbim de oameni pricepuți) se împart în două grupe: unii nu cred în realizarea idealului socialist — cu toate că-i admit superioritatea, — din pricina greutăților ce-i stau în cale. Alții văd că societatea merge spre socialism dar găsind mari neajunsuri în societatea socialistă, ar dori să oprească mersul progresiv al evoluției. Celor dintâiu le vom răspunde: E foarte adevărat că greutățile sunt colosale, cum sunt colosale și idealurile noastre; să nu trecem însă cu vederea că pentru realizarea socialismului lucrează toată evoluția economică, etc. a societăței. Cu cât merge mai înainte societatea, cu atâta se desvoltă contrazicerile și anomaliile care o descompun și pe de altă parte am arătat cum societatea singură crează teren pentru cea viitoare. De altmintrelea nici un socialist nu crede că idealul nostru se va realiza iute, ba chiar sunt gata a crede că societatea va trece prin o formă mijlocitoare înainte de a ajunge la idealul socialist. Ori cum, socialiștii socot că dacă s’a dovedit că omenirea merge spre o formă socială mai înaltă, atunci toți oamenii convinși de acest adevăr trebue să lucreze, să lupte pentru a ajunge la acest ideal, fie cât de îndepărtat. Cât despre criticii ceilalți, adică despre cei cari găsesc lipsuri în societatea socialistă, ori neajunsuri, acelora le răspundem că societatea viitoare va avea firește neajunsurile ei, fiecare eră istorică având pe ale sale. O fericire absolută nu poate fi, cum nu-i nimica absolut pe lumea aceasta. Socialiștii nu zic că societatea socialistă va da fericire absolută, perfectă; ci că societatea socialistă în asemănare cu cea burgheză, va fi fără de seamăn mai perfectă și mai fericită. Acest fel de critici caută pete în societatea viitoare și nu bagă în seamă ticăloșiile de azi; despoierea muncitorilor, sărăcia, fraudele, crizele, prostituția, crimele, etc.