moderni: Spencer, Morgan, etc., ne-au arătat societăți primitive (la Irocheji, etc.) cari au avut organizație socială, și încă foarte cuminte, fără să aibă măcar urmă de stat. Statul s’a arătat atunci când societatea s’a desfăcut în clase domnitoare și în clase supuse; și de cum s’a arătat în istorie, statul n’a fost altceva decât reprezentantul clasei ori orașelor domnitoare și apărătorul intereselor lor. Dacă statul reprezintă tot odată și organizația societăței apoi o reprezintă numai într’atâta încât organizația societăței este în folosul clasei stăpânitoare. In antichitate statul reprezintă clasa și interesele stăpânilor de robi (la Greci) și pe a patricienilor (la Romani). In vârsta de mijloc reprezintă pe feudali; acum reprezintă ori interesele clasei burgheze (în Franța), ori ale clasei burgheze și ale rămășiței feudalismului (în Germania). In societatea egalitară socialistă, în care nu vor mai fi clase, nici politice nici economice, când toți vor fi producători, ne fiind clase nu se poate să fie nici stat care să reprezinte clasa domnitoare. Poporul, proletariatul, ajungând la putere, după revoluția socială proletară, va întrebuința dictatura de clasă ca mijloc pentru a-și întări domnia, pentru a organiza formele de viață ale societăței socialiste. Dar după ce va ajunge în sfârșit să sfarme cu totul puterea burghezimei, nu va mai avea pe cine să stăpânească, fiind el cea de pe urmă clasă; revoluția socială va aduce desființarea claselor și domnia de clasă ne mai având ce căuta în societatea socialistă, statul va pieri. „Statul nu va fi desființat, zice Fr. Engels în Socialismul științific și socialismul utopic, ci va muri”. Dar moartea statului (cum vedem foarte firească) înseamnă tot odată și desorganizarea socială? Dimpotrivă. In societatea burgheză statul reprezintă organizarea societăței numai în interesul unei clase, în vreme ce dealtfel societatea e desorganizată cu desăvârșire, e atât de puțin organizată încât dă loc la fenomene absurde cum sunt crizele de supra-producțiune, e atât de desorganizată încât nouă zecimi din membrii ei trăesc în sărăcie, deși productivitatea muncei este azi așa de mare încât ar putea cu toți să trăiască în belșug și bogăție; e atât de desorganizată încât nu numai proletariatul, dar chiar și stăpânii, nu pot fi siguri dacă mâine nu vor cerși pe drumuri. Numai această lipsă de siguranță și frica pentru ziua de mâine este dovadă destul
