Sari la conținut

Pagină:Ce vor socialiștii (C. Dobrogeanu-Gherea, 1944).pdf/59

Această pagină a fost verificată

CAP. V.

RĂSPUNS LA CÂTEVA OBIECȚII

STATUL

Aproprierea colectivă schimbând cu totul bazele materiale ale traiului, înlăturând crizele și pauperismul, asigurând bunăstarea și libertatea tuturor, înlocuind concurența prin controlul rațional al societăței asupra producțiunei și distribuirii bogățiilor și lupta de interese prin armonia lor, — va preface și toate așezămintele de azi în altele potrivite cu bazele noui materiale de atunci. Deși, cum am spus mai sus, despre această prefacere vom vorbi în altă scriere, trebue însă chiar acum să spunem câteva cuvinte despre unele întocmiri, de vreme ce schimbarea acestora pricinuește neînțelegere nu numai între protivnicii noștri, dar chiar înlăuntrul partidului socialist.

Una din chestiunile cele mai arzătoare este a statului. Unii din protivnicii socialismului strigă că noi vroim nimicirea statului, vroim distrugerea organizației sociale, deci întroducerea anarhiei care pentru dânșii înseamnă un fel de haos, de luptă înverșunată că vroim să reglementăm toate prin stat, că în societatea socialistă va pieri libertatea și inițiativa individuală, etc. Chiar de pe aceste învinuiri așa de nepotrivite între dânsele, s’ar putea încredința un om nepărtinitor că trebue să fie o neînțelegere. Să vedem ce-i adevărat. Greșala de căpetenie a protivnicilor noștri și chiar a unor socialiști este că amestecă „statul”, noțiune îngustă, cu noțiunea mult mai largă de „organizație” în general. Dar aceste două lucruri, statul și organizația socială, sunt așa de deosebite încât pot ființa unul fără altul. Antropologii