Sari la conținut

Pagină:Ce vor socialiștii (C. Dobrogeanu-Gherea, 1944).pdf/54

Această pagină a fost verificată
52

progres economic și de aceea au și pierit. Făcând presupunerea că s’a aflat mijloace de a crește de o sută de ori productivitatea muncei și aplicând-o societăței burgheze, am văzut că nici formele actuale n’ar putea suferi introducerea unor asemenea îmbunătățiri în producțiune și de aceea am scos încheerea că formele burgheze vor pieri. Logica și istoria osândesc deopotrivă o societate care n’are forme sociale destul de potrivite pentru a îngădui cel mai mare progres în producțiune. Exemplul nostru cu născocirea colosală care ar face să crească de o sută de ori rodnicia muncii poate să ne slujească de măsură pentru bunătatea formelor sociale. Inaintea acestui judecător trebue să se înfățișeze o formă socială pentruca să dovedească că are ori ba drept la existență.

Să vedem dacă societatea socialistă este în stare a primi fără să piară asemenea născocire genială. Șă luăm exemplul nostru și să ne închipuim iarăși Englitera, cu grupurile de producători agricoli și industriali lucrând la pământ și în fabrici, care sunt proprietatea nației. Să presupunem că prin birourile de statistică s’a aflat că lucrându-se trei ceasuri pe zi, toate nevoile nației vor fi îndestulate. Să ne închipuim acum că în astfel de societate s’ar face o născocire care ar însuti productivitatea muncei și care s’ar putea aplica îndată la toate ramurile de producțiune. Ce s’ar întâmpla în societatea socialistă față cu invențiunea pomenită? Instrumentele de muncă fiind ale nației întregi, născocirea s’ar introduce în toate felurile de producțiune. Munca făcându-se de 100 de ori mai roditoare pentru îndestularea societăței nu vor mai trebui 9.000.000.000 de ceasuri de muncă ci de o sută de ori mai puțin, adică 90.000.000. Dacă mai înainte un om muncea 3 ceasuri pe zi, după născocire va avea de muncă numai un minut și patruzeci și opt de secunde pe zi[1].

Dacă societatea noastră însă în loc de a scurta timpul de muncă va lucra tot trei ceasuri pe zi, atunci va avea de o sută de ori mai multe producte, va fi de o sută de ori mai îmbelșugată, mai bogată, va putea să-și îndeplinească toate dorințele. Ori cum ar face însă, societatea va câștiga în fericire. Așa dar, pe când formele sociale de pe acum sunt așa de păcătoase încât


  1. Se înțelege că aceste cifre sunt numai convenționale.