concentrarea producțiunei, cât o cere tehnica, însă înlătură toate urmările nenorocite ale acestei concentrări. Aproprierea colectivă a instrumentelor de muncă înseamnă între altele și pieirea claselor.
Am văzut cum în societatea de azi producându-se mărfuri pentru speculă și concurență, neputându-se armoniza producția cu consumarea, producțiunea ajunge anarhică, se produce mai mult decât se poate vinde și urmează decăderea prețurilor, falimente și alte frumuseți de acest soi. In timpul acestor contracțiuni și dilatări ale producțiunei de azi se formează o armată de rezervă din muncitori asvârliți pe drumuri în vremea crizelor și chemați la muncă din când în când. Se produce deci clasa pauperilor. In societatea socialistă producțiunea va fi regulată prin statistică și va fi armonizată cu consumarea; atunci nu vor mai fi salariați, prin urmare nici proletari, nici crize, nici armată de rezervă, nici pauperism. Toate aceste bunătăți vor fi puse la arhiva trecutului alături cu robia, cu servajul, cu războaele și cu alte urmări firești ale organizațiilor de până atuncea.
Lipsa de siguranță și de libertate va înceta în societatea socialistă. Omul pentru întâiași dată stăpân pe natură și pe producțiune își va vedea asigurată libertatea și nu va privi cu groază în viitor. Această urmare a aproprierei colective este din cele mai însemnate pentru societatea socialistă și tot odată arată cât de nedrepți sunt acei cari numesc socialismul robia viitoare, cum face Spencer în l’Individu contre l’Etat. Pentru a lămuri mai bine chestia aceasta să ne întoarcem puțin înapoi și să luăm drept pildă era producțiunei individuale, când țăranul muncea individual pentru îndestularea familiei sale, când familia își făcea singură tot de ce avea nevoie și dădea în schimb numai o mică parte din roadele muncei sale.
Atunci producătorul era stăpânul uneltelor sale de muncă, (pământului, plugului, etc… la țăran; atelierului la fierar, cismar, etc.) și era stăpân pe producțiune. Când țăranul se încredință că un plug e mai bun decât cel întrebuințat din moș-strămoși, ară cu dânsul fiindcă știe că va avea mai multă roadă; semănând unele semințe și nu altele, țăranul se luă după interesele sale; țăranca de asemenea când făcea haine, lucra pe acelea de cari avea trebuință: dacă familia avea haine de iarnă, ea lucra numai la
