Sari la conținut

Pagină:Ce vor socialiștii (C. Dobrogeanu-Gherea, 1944).pdf/49

Această pagină a fost verificată
47

2. DISPARIȚIA CONTRAZICERILOR CAPITALISTE

Așa dar, să vedem dacă aproprierea colectivă desleagă acele contraziceri colosale, acele anomalii fără seamăn, cari se chiamă: crize de supra-producțiune, concentrarea bogățiilor în câteva mâini și prin urmare împărțirea oamenilor în două clase (de o parte capitaliștii — de alta proletarii și pauperii, armata de rezervă), nesiguranța vieței și, într’un cuvânt, nepotrivirea formelor sociale de azi cu progresul economic. Dacă aproprierea colectivă desleagă aceste probleme și anomalii atunci se dovedește că într’adevăr contrazicerea între producțiunea colectivă și aproprierea individuală a roadelor muncei, este izvorul tuturor relelor și deci că înlăturarea ei ar aduce leac tuturor acestor suferinți.

Am văzut ce înseamnă crizele. Intr’o societate în care împărțirea muncei și cooperația a ajuns departe și în care se produc mărfuri de speculație, concurența, unicul regulator al producțiunei, nu-i în stare a spune speculantului capitalist cât și ce trebue să producă; de aici urmează producerea mai mare decât se poate vinde, crize, falimente, muncitori muritori de foame și de alte lipsuri. In societatea socialistă nu va fi nici concurență, nici producție de mărfuri pentru speculă; nația având stăpânire asupra uneltelor de muncă va produce pentru sine lucruri de consumat, nu mărfuri pentru speculă; va produce atât cât va cere trebuința, la întâmplare prisosul nu va fi greu să-l păstreze în magaziile societăței pentru alt an și, oricum, acest prisos nu va fi în stare a pricinui crize de supra-producție. Ba mai mult, se va mira lumea cum a fost cu putință să ființeze în trecut o societate în care niște lucruri așa de absurde și grozave cum sunt crizele de supra-producțiune să fi putut exista.

Concentrarea bogățiilor am văzut că e pricinuită de progresul economic și că din pricina proprietății individuale concentrarea se face în mâinile câtorva indivizi, etc. Să presupunem că în societatea de azi, ținând seamă de tehnica modernă, postavul poate fi produs eftin într’o fabrică, care ar costa un milion de lei și că în această fabrică trebuesc 100 de muncitori. Să presupunem iarăși că o fabrică de încălțăminte, făcută după toate cerințele technicei ar costa o sută de mii de lei, adică de zece ori