Sari la conținut

Pagină:Ce vor socialiștii (C. Dobrogeanu-Gherea, 1944).pdf/48

Această pagină a fost verificată
46

Socoti-se-va un ceas de muncă mai grea, în mine de pildă, cât două de muncă ușoară? Productele ce va lua din productul național o comună, fi-vor oare consumate individual ori în comun de către membrii comunei. Toate aceste amănunte ori cum ar fi hotărîte, nu ating principiul central, aproprierea colectivă a instrumentelor de muncă.

Așa de pildă unele comune, să zicem că vor voi să lucreze câte patru ceasuri pe zi, în loc de câte trei, pentruca să aibă mai multe producte de consumat, așa că suma ceasurilor de muncă ale nației întregi va ajunge dela nouă la zece miliarde. Atunci din toată producțiunea comunelor ce au lucrat mai mult vor lua mai mult și la sfârșitul anului toată producțiunea va fi consumată. Cei cari au lucrat mai mult au mai mult fără să facă vre-o stricăciune celor ce se mulțumesc numai cu câte trei ceasuri pe zi.

Am adus aceste exemple numai pentru a lămuri ce înseamnă aproprierea colectivă. Ori cari ar fi amănuntele organizației viitoare, nu putem să ne ocupăm decât de principiul general, de aproprierea colectivă, adică nația să ajungă singura proprietară asupra tuturor instrumentelor de muncă, asupra pământului, minelor, fabricilor și altor așezăminte industriale, asupra drumurilor de fier, etc. Nația stăpână peste toate instrumentele de muncă, va da producțiunei o direcție unitară și armonică, cum face azi fabricantul în fabrică; iar productul național, astfel produs de toată nația, se împarte între comune, potrivit muncei date de fiecare, tot astfel și înlăuntrul comunei pentru fiecare individ. Iată principiul, iată ce înseamnă că principiul de căpetenie este aproprierea colectivă, a cărei urmare va fi după părerea noastră, o prefacere totală a societăței. Insă deși nu putem să intrăm în amănuntele ce es din acest principiu, tot avem de răspuns la o întrebare foarte însemnată și anume: dacă aproprierea colectivă a instrumentelor de muncă este în adevăr leacul care va vindeca societatea și-i va da altă formă mai înaltă de traiu, potrivită cu evoluția omenirei, — atunci desleagă oare ea contrazicerile analizate mai sus?