Sari la conținut

Pagină:Ce vor socialiștii (C. Dobrogeanu-Gherea, 1944).pdf/41

Această pagină a fost verificată
39

fi cea pricinuită de asemenea născocire întrebuințată de o dată la toate felurile de producțiune. Trebuesc ani și omul nu poate să aștepte fără hrană mai mult de câteva zile. Deci mai toată populația muncitoare (cu mintea și cu brațele) rămânând pieritoare de foame pe uliți, firește s’ar pricinui o revoluție împotriva clasei ce a grămădit în mâinile sale toate bogățiile și, după o vărsare de sânge colosală, masele muncitoare, dacă nu vor fi pregătite, prin propaganda socialistă, pentru o formă socială mai înaltă, vor sfărâma toate mașinile și născocirile și cine știe de nu vor nimici toată civilizația de azi. Iată dar urmările unei născociri așa de geniale. Din proletariat 99 la sută pe drumuri, muritori de foame, ticăloșie, zguduiri, vărsări de sânge, răscoală și la întâmplare de reușită a maselor muncitoare, lucru sigur având în vedere mulțimea covârșitoare a celor fără de lucru[1], poate chiar nimicirea civilizației de azi, în fine o nenorocire mai colosală decât însăși născocirea. Credem că acest exemplu va arăta lămurit toată absurditatea organizației burgheze, chiar și celor mai înverșunați dușmani ai socialismului. O născocire care, după cel mai elementar bun simț, ar trebui să aducă pentru omenire cea mai mare fericire în organizația păcătoasă de azi ar aduce nefericirea cea mai mare. Organizația de astăzi, ajunsă la desvoltarea ei contimporană, e așa de puțin priitoare desvoltărei producțiunei încât născocirea despre care am vorbit ar fi moartea ei.

Societatea modernă nu mai încape în haina burghezo-capitalistă, această haină e prea mică, o strânge, o înăbușe, o sugrumă și cu cât societatea pășește mai dureros și sub amenințare de moarte trebue să îmbrace alta care să o lase să răsufle slobod și să se desvolte înainte.



  1. Firește, presupunem că nu s’a făcut propagandă socialistă.