tori[1]. Tot aici trebue să căutăm deslegarea acelei probleme care a muncit dureros pe mulți oameni cinstiți, a acelei probleme care întreabă: dece când productivitatea muncei s’a înzecit, și unele meșteșuguri chiar însutit și înmiit, poporul muncitor, rămâne tot în aceeași stare și în multe locuri într’o stare mai rea decât acum două sute ori trei sute de ani? Dacă o societate, care are la temelia sa proletariatul și ca regulator al salariilor, deci al vieții acestui proletariat, armata de rezervă și pauperismul, dacă astfel de societate este rațională și dacă poate ținea încă mult, lăsăm să judece acei cari n’au pierdut bunul simț și judecata sănătoasă.
Introducerea îmbunătățirilor și progresul producțiunei sunt numai decât trebuitoare în societatea de azi. In adevăr, dacă se face o înoire în producție, cel ce o va introduce întâi, câștigă mult de tot. Se vor găsi deci totdeauna capitaliști cari vor introduce înoiri. Dar odată ce înoirea s’a introdus, concurența va sili și pe ceilalți fabricanți să întrebuințeze înoiri, și prin urmare producțiunea crește. Dar pe de altă parte, pentru ca mărirea producțiunei să nu pricinuiască crize și zguduiri îngrozitoare, trebue să se poată vinde cu atâta mai mult cu cât se produce mai mult, adică, vorbind economicește, să se lărgească piețele. Cu toate acestea în societatea de azi vedem tocmai dimpotrivă. Mai întâi de toate burghezimea ruinează piața lăuntrică scoborând salariile la strictul necesar. Pe când producțiunea se mărește, puterea de a cumpăra a lucrătorilor rămâne aceeași ori chiar scade. Ce e dar de făcut cu produsele? Piața lăuntrică fiind slăbită, mai rămân coloniile. Și în adevăr, producțiunea colosală burgheză a putut să ia avânt numai mulțumită întinselor colonii; dar coloniile sunt mărginite după cum este mărginită și suprafața pământului. Anglia a ajuns acolo unde o vedem numai prin coloniile ei
- ↑ De cele mai multe ori aceste salarii sunt mai inferioare decât trebuințele imediate ale vieței și de aci decadența fizică.
