adevăr, dacă toți lucrătorii ar avea ce lucra, când producțiunea e în scădere, de unde ar lua capitaliștii muncitori, când producțiunea va înflori și ce ar face ei cu lucrătorii de prisos când treburile vor scădea? Se înțelege că armata de rezervă nu e alcătuită numai de lucrători cu brațele, ci și din intelectuali. In timpul când producțiunea e crescută se vor cere mai mulți mecanici, ingineri, administratori, jurnaliști, arhitecți, comiși, contabili, etc… In timpul crizei mulți vor rămânea în rezervă pentru a fi luați din nou la înflorirea producțiunei.
Acești rezerviști ai muncei nu numai că sunt proletari, dar sunt și pauperi (săraci) în toată puterea cuvântului. Pauperi sunt acei cari goi, desculți, flămânzi cutreeră străzile bogatelor orașe industriale; ei, în descrierile lui Hector France, Taine și ale altora, fac de ne cutremurăm de jale; ei dau cel mai mare contingent criminalilor, prostituatelor, cerșetorilor. Pauperismul, ca o sabie a lui Damocles, stă atârnat asupra capului întregului proletariat, fie al muncitorilor cu brațele, fie al celor cu mintea. Se înțelege că Stan ori Bran pot chiar și toată viața să fie luați la muncă iar ca pauperi să rămână alți tovarăși ai lor; dar chiar pentru Stan și Bran e destul acea stare sufletească, acel gând grozav care întovărășește până la mormânt pe proletari: astăzi este, în rezervă, pieritor de foame, tovarășul meu, mâine poate să-mi vie și mie rândul. Lipsa de siguranță e unul din relele de căpetenie ale societăței de azi, lipsă de care se simte dureros chiar în clasele avute și ajunge la culme în cele muncitoare. Urmările acestei lipse de siguranță asupra omenirei sunt nespus de mari și după noi încă n’au fost destul de cercetate. După noi această anarhie în producerea și împărțirea bogățiilor și nesiguranța ce urmează de acolo sunt pricinile mai de frunte ale corupției sufletești, ale robiei, ale lipsei de mândrie, ale scepticismului și ale acelei căderi a caracterelor de care se plânge atât de amar J. S. Mill în cartea sa „On liberty”. Trebue să mai adăogăm că armata de rezervă a muncitorilor prin concurența ce face lucrătorilor din fabrici, în timpul crizelor, scoboară salariile și de asemenea în timpuri bune, prin concurență, nu le lasă să se suie. Această armată de rezervă regulează salariile așa că, mijlociu, sunt de o potrivă cu suma trebuitoare pentru a ținea în viață pe lucră-
